sâmbătă, 19 septembrie 2015

CRUCEA de pe CARAIMAN

Răsăritul de soare văzut prin Crucea de pe Caraiman, monument proiectat de arhitecții români Georges Cristinel și Constantin Procopiu la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României.



Denumirea monumentului este Crucea Eroilor Neamului, dar popular este denumit Crucea de pe Caraiman, fiind trecut pe lista monumentelor istorice cu codul PH-IV-m-A-16887.
Monumentul din Bucegi închinat eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. La baza vârfului Caraiman se află orașul Bușteni .Crucea Eroilor de pe varful Caraiman reprezintă cea mai mare cruce din lume, ridicată la altitudinea de 2.291 m. Cel care a reuşit să omologheze recordul e fiul unuia dintre muncitorii care au lucrat ca voluntari la ridicarea crucii, în urmă cu 88 de ani.
Unele legende povestesc că acest monument s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria.
A fost inaugurat pe 14 septembrie 1928, de „Ziua Sfintei Cruci“.



Acest monument a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
Lucrările efective au fost executate de către Direcția de Poduri din cadrul C.F.R. prin secțiile L1 și L 5 din Sinaia. Proiectul de rezistență a fost întocmit de către inginerii Alfred Pilder și Teofil Revici, diriginte de șantier a fost Nicu Stănescu și șef de șantier maestrul V. Bumbulescu. Fondurile necesare construcției au fost obținute din diferite surse și prin donații de la firme particulare și instituții de stat.
Monumentul a fost confecționat din traverse metalice îmbinate prin nituire într-o rețea. Construcția propriu-zisă a fost realizată efectiv de către Societatea Cultul Eroilor, fiind mobilizați și un număr mare de tineri. Sculele, lemnul, piesele metalice componente și restul materialelor necesare au fost transportate cu trenul până la stația CFR Bușteni. De aici, o parte dintre traversele metalice și celelalte materiale de construcție a fost transportată de care cu boi pe ruta Bușteni – Sinaia – Vf. Păduchiosul – Vf. Dichiu – Platoul Bucegi – Vf. Caraiman, iar restul materialelor, cu funicularul Fabricii de Hârtie Bușteni. Funicularul a transportat piesele pe Valea Jepilor până în Cantonul Schiel – pe Platoul Bucegi, de unde au fost duse pe cărări înguste cu caii și măgarii până în vârful Caraiman.
Deoarece numărul căruțelor din zonă era insuficient, o bancă a acordat un credit cu dobândă mică pentru achiziționarea altora. Drumul era anevoios, o căruță neputând face într-o săptămână mai mult de două-trei transporturi. Pentru punerea la dispoziție a propriilor atelaje, căruțașii - dintre care memoria localnicilor păstrează și astăzi numele celor din familia Clinci, din Sinaia - erau plătiți cu bani, câteva brațe de fân și hrană.
Soclul crucii a fost realizat în anul 1930 din beton armat îmbrăcat în piatră de calcar fasonată și îngrijit rostuită, fiind construit la doi ani după sfințirea Crucii pentru o mai bună încastrare a ei, inițial aceasta fiind introdusă direct în stâncă.[necesită citare] Grinzile Crucii sunt confecționate din zăbrele, golurile dintre bare putându-se umple iarna cu zăpadă înghețată.
Iluminarea
La început iluminatul monumentului s-a făcut cu ajutorul unui generator de energie electrică (localizat în soclul din beton armat) și al 120 becuri de câte 500 W. În anul 1939, Crucea a fost racordată la sistemul energetic național. S-a renunțat astfel la generator ca sursă de iluminare și s-a apelat la sursa cu care era dotată stația complexă de la Coștila (2487 m), legătura făcându-se printr-un cablu subteran.
Până la instalarea regimului comunist în 1948, Crucea era aprinsă în noaptea de Sfânta Maria Mare (15 august), dar și de Înălțarea Domnului (sărbătoare cu dată variabilă, la 40 de zile după Învierea Domnului), când este și Ziua Eroilor.
În perioada regimului comunist, monumentul a fost amenințat cu mutilarea, un primar obedient regimului dorind să-i taie brațele și în vârful coloanei rămase să monteze o stea roșie.
Până în anul 1989 s-a tras un cablu electric, iar în anul 1991 s-a terminat de montat instalația electrică prin efortul Primăriei din Bușteni, al locuitorilor și al unor societăți comerciale, Crucea fiind din nou iluminată. Instalația electrică a fost vandalizată repetat de-a lungul timpului de către unii turiști care s-au cățărat pe Cruce și au spart becurile.
În anul 2003, instalația care lumina crucea s-a defectat. Pentru repararea instalației electrice, au lucrat echipe de salvamontiști care au fost nevoite să transporte în vârful muntelui sute de kilograme de materiale, în ciuda vântului și a temperaturilor deosebit de scăzute. Salvamontiștii au înlocuit mai multe zeci de becuri care nu mai funcționau, instalația fiind repusă în funcțiune în decembrie 2004 și racordată la energia electrica a orașului Bușteni.
Monumentul este în prezent în administrarea Consiliului Local al orașului Bușteni. Astăzi, odată cu lăsarea întunericului, Crucea de pe Caraiman este iluminată cu 300 de becuri de câte 500 W fiecare și poate fi văzută de la zeci de km depărtare, de pe Valea Prahovei. Există un nou proiect, care își propune să acopere Crucea Eroilor cu o vopsea fluorescentă, iar asupra ei să fie proiectat un spot laser.

 

Acces

La Crucea Eroilor Neamului se poate ajunge direct din Bucegi cu telecabina Bușteni-Babele (12 minute), sau urcând pe traseul turistic marcat Jepii Mici (4 ore/4 ore și jumătate; accesibil doar vara, interzis iarna). Se mai poate ajunge cu telecabina Peștera-Babele (8 minute), sau urmând traseul cu marcaje turistice de la Piatra Arsă (1 oră și jumătate), respectiv Vârful Furnica - Telecabina Cota 2000 (2 ore și jumătate), sau pe traseele turistice marcate de la cabana Omu.
Traseele turistice montane cele mai accesibile turiștilor sunt cele de la cabana Babele pe creasta Caraimanului (1 oră și jumătate), sau de la cabana Caraiman pe traseul Brâna Caraimanului (45 de minute).

articol alcatuit de Cristina David


 
 
 

joi, 16 aprilie 2015

MONUMENTE ALE NATURII DIN ROMÂNIA: Rezervația naturală Cheile Zărneștilor

Rezervația naturală Cheile Zărneștilor 

Rezervația naturală Cheile Zărneștilor este o rezervație de tip geologic mixt situată în județul Brașov, fiind o arie protejată din interiorul Parcului Național Piatra Craiului.



Parcul Național Piatra Craiului, potrivit infoseason.ro, deține o zonă specială de conservare, unde se află patru zone carstice: Cheile Zărneștilor sau Prăpăstiile Zărneștilor pe teritoriul județului Brașov; Cheile Dâmbovicioarei; Cheile Brusturetului; Cheile Dâmboviței pe teritoriul județului Argeș.
Tot aici există o arie de protecție cu o suprafață de 1,5 ha, cu caracter de monument al naturii: Peștera Liliecilor, o zonă cu suprafața de aproximativ 1.200 ha, pe care pășunatul este interzis și 683 ha de rezervație științifică.


Rezervația naturală Cheile Zărneștilor cu o suprafață de 109,80 ha a fost desemnată rezervație naturală în 1938 potrivit infopensiuni.ro, și a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000.
Datorită peisajului stâncos, rezervația este numită și "Prăpăstiile Zărneștilor" și reprezintă un impresionant defileu, lung de aproximativ 5 km situat în partea de nord-est a masivului Piatra Craiului. Cheile încep pe pârâul Vlădușca și continuă până în dreptul satului Măgura. Mergând la pas, parcurgerea peisajelor spectaculoase oferite de Prăpăstiile Zărneștilor se poate face în 45 de minute.
Pereții verticali din calcar, care pe alocuri se apropie până la 5-6 metri, au înălțimi cuprinse între 100-200 m, potrivit turisminzarnesti.ro. În unele zone, Cheile oferă sectoare umbrite de-a lungul întregii zile. În pereții defileului au fost amenajate zeci de trasee pentru amatorii de alpinism și escaladă, cel mai lung având 115 metri.




Canionul e superb, peretii sunt verticali, e o simfonie de granit, arbori si plante, ce-si indrepata toate privirile spre ingusta dunga de cer aflata la 200 m deasupra, atat de rar insorita, e ceva ce-ati vazut doar in filmul "Indiana Jones" inainte de a ajunge la templul Abu Simbel de la Petra, in Iordania. Radacini groase, intortocheate si pline de muschi verzi, se preling si apoi se infig in pintenii de stanca, parca intr-o imbratisare ce are un inceput dar niciodata un sfarsit. De pe platoul invecinat Magura, ai o perspectiva generala asupra cheilor, fapt ce te imbie sa meditezi... si cand te gandesti ca fara Internet puteam sa cad la pat sau sa fac chiar o excursie definitiva in lumea de apoi fara sa vad niciodata aceste fantastice peisaje. Cine a zis ca Romania nu e pitoreasca? Toata excursia din Tg. Mures si pina-n chei nu depaseste un milion de lei si se poate efectua intr-o singura zi. E bine sa ajungeti in canion la prinz, cand soarele e sus si il scalda si-l binecuvanteaza cu razelel lui calde in toata maretia lui.




Accesul în defileu se face din localitățile Zărnești, Peștera, conform aceluiași site. În apropierea cheilor se află situată cabana Curmătura, importantă bază de plecare în traseele din Piatra Craiului. Turiștii sunt întotdeauna impresionați de atracțiile turistice ale defileului: peșterile (Peștera Mare din Prăpăstii, Peștera Mică din Prăpăstii), precum și cele câteva izbucuri, din care Fântâna lui Botorog și Fântânile Domnilor.
Cheile Zărneștilor sunt străbătute de Râul Mare, care, datorită permeabilității calcarelor, dispare pe unele porțiuni, urmând să apară la ieșirea din chei. În bazinul hidrografic al acestui râu s-au format 21 de peșteri.
O perspectivă generală asupra cheilor este oferită de platoul învecinat Măgura. De asemenea, la capătul cheilor se ajunge la locul numit ''La Table'', unul dintre punctele de urcare pe creasta Pietrei Craiului.



AGERPRES/ (Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

postare - Cristina David

vineri, 11 iulie 2014

Muntii nostri Apuseni

TARA MOTILOR in inima Muntilor Apuseni







Acest binecuvantat tinut aflat in minunatii Munti Apuseni inzestrati din belsug cu multitudine de bogatii de suprafata si de adancime , cunoscut si sub numele de Tara Zarandului - a daruit tarii noastre si neamului romanesc personalitati de renume , suficient sa pomenim cateva doar : Horea, Closca si Crisan (conducatorii rascoalei impotriva Imperiului Austro Ungar si a nedreptei, crudei asupriri a iobagilor romani din zona), Avram Iancu , eroul conducator al revolutiei romanilor din 1848 in Transilvania , Parintele Arsenie Boca numit Sfantul Ardealului, Parintele martir Ilarion Felea care si-a dat viata in teminita de la Aiud, precum multi alti romani neaosi a caror activitate a avut un impact cu totul deosebit asupra luptei pentru drepturile romanilor in toate domeniile activitatii sociale in Transilvania si a imbunatatirii statutului social al marii majoritati a etniei care constituia populatia covarsitor majoritara de mii de ani in tinutul dintre Carpati si Tisa.




http://www.ipedia.ro/tara-motilor-1105/

TARA MOTILOR, un tinut minunat încărcat de istorie








Tara Motilor, sau Tara de Piatră, este situată în regiunea Muntilor Apuseni, pe bazinele superioare ale râurilor Aries si Crisul Alb, fiind un tinut minunat, încărcat de istorie, ai cărui locuitori sunt motii. Aici, în Tara Motilor, din susurul izvoarelor si fosnetul pădurilor s-a născut cea mai frumoasă doină, cântecul de dor si jale al unui popor încercat de istorie. În Tara Motilor am întâlnit alt gen de români, români autentici, verticali, curati la suflet, care trăiesc în spiritul valorilor adevărate. Pilde de vitejie, ca o lectie de suflet a natiunii, ei, motii, au scris istoria noastră având în fruntea lor conducători destoinici, adevărati eroi ai neamului.

Departe de vulgaritatea si agresivitatea marilor orase, Tara Motilor te poartă printre oameni credinciosi, de mult bun simt, care si-au păstrat identitatea si integritatea morală si sufletească. Am întâlnit aici un tărâm de liniste, pace si bucurie, dar si oameni speciali pentru care istoria, traditia si portul sunt litera legii, iar amintirile sunt pagini inedite de viată.

http://www.businesspress.ro/?p=1828


https://www.facebook.com/pages/Romania-May-God-bless-our-Country/699107163441695?hc_location=timeline

Alba Iulia si a sa minunata cetate - Capitala Reintregirii Neamului


 
ALBA IULIA - CETATE UNICA
 


„Cu o istorie de peste 2000 de ani, Alba Iulia de astăzi nu seamănă cu niciuna dintre destinaţiile turistice vestite ale României, deşi are elemente care amintesc de fiecare. Romanii, popoarele migratoare, maghiarii, saşii, evreii, toţi au contribuit la crearea unei urbe care acum se redeschide lumii ca un melanj unic şi atractiv. Ajuns în Alba Iulia, orice turist trebuie să vadă obligatoriu r
eperele istorice şi arhitecturale care îndreptăţesc oraşul să-şi aroge titlul de Cealaltă Capitală a României”, scrie Insight.

După prea mulţi ani în care a fost “oraşul interzis”, aflându-se în administrarea MapN, şi după un lung proces de reabilitare şi punere în valoare, Cetatea Alba Carolina străluceşte din nou. Şi-a redeschis porţile şi îşi aşteaptă turiştii.


Pornind de la premisa că nu e suficient să ai Cetatea pentru a o transforma într-un motor turistic de dezvoltare al orasului ci e obligatoriu să o şi promovezi, să ştie şi alţii că există şi cât de mult s-a schimbat, municipalitatea din Alba Iulia a derulat pe parcursul ultimului an o campanie consistentă de promovare a Cetăţii Alba Carolina. Eforturile de promovare turistică sunt susţinute de cifre: peste 40 000 de vizitatori la 7 târguri naţionale şi internaţionale de turism (Bucuresti, Cluj, Braşov şi Lugano, în Elveţia), mai mult de 200 de agenţii de turism contactate, zeci de mii de materiale promoţionale realizate (ghiduri turistice multilingve, broşuri, steguleţe, cărţi poştale, film de prezentare a Cetăţii şi campanii de promovare mediatică, în mediul online, tv si outdoor). Acestea sunt doar câteva din eforturile imediate ale campaniei de promovare a Cetăţii cu fonduri europene nerambursabile, prin proiectul “Respiră Aerul Istoriei”. 
 
 
 
Deosebit de îmbucurător este faptul că marea majoritate a vizitatorilor de la standul de promovare turistică al municipiului Alba Iulia au auzit de investiţiile şi schimbările majore din Cetate. Valoarea totală a proiectului accesat şi implementat de Municipiul Alba Iulia a fost de 1.033.249,95 lei.

Deşi proiectul european s-a incheiat, planurile de promovare a Cetătii continuă şi în următorii cinci ani, prin latura de sustenabilitate a proiectului. Pentru anul 2012 a fost deja alocată suma de 150 000 de lei pentru continuarea acţiunilor de promovare. Demersul nu este unul izolat, municipalitatea având structurat un plan clar de promovare a acestui obiectiv important pentru Alba Iulia şi pentru România.
 
 
 
 


(Partea a doua)

ALBA https://www.facebook.com/pages/Romania-May-God-bless-our-Country/699107163441695?ref_type=bookmarkIULIA - CETATE UNICA
articol postat de Cristina David
 

miercuri, 9 iulie 2014

CETATEA FAGARAS - unul dintre cele mai mari si mai bine conservate fortificatii medievale din intreaga tara si chiar din Europa.



Cetatea Fagaras – un colt de istorie vie








Asezat undeva la jumatatea drumului intre alte doua mari centre medievale – Brasov si Sibiu, orasul Fagaras are istoria sa. Centrul de interes al orasului, din acest punct de vedere, este Cetatea Fagaras, unul dintre cele mai mari si mai bine conservate fortificatii medievale din intreaga tara si chiar din Europa. Acest complex feudal a carui edificare a demarat spre sfarsitul secolului al XIV-lea (conform unor studii constructia a inceput in 1310) si a carei construire a continuat, prin adaugiri succesive, pana spre jumatatea secolului al  XVI-lea, a avut la baza o fortificatie din lemn, protejata cu un sant si un val de pamant, ridicata in secolul al XII-lea. Prin urmare s-a facut dovada existentei unei organizari politico-militare autohtone voievodale timpurii in Tinutul Fagarasului. Interesant este faptul ca Tara Fagarasului – si implicit cetatea Fagaras – a fost in stapanirea domnitorilor munteni, cu intermitente, pana la jumatatea secolului al  XV-lea.





De-a lungul existentei sale fortul a fost resedinta unor domnitori valahi precum Vlaicu Voda si Mircea cel Batran, apoi a fost locuit de principii ardeleni, pentru ca in final, Cetatea Fagaras sa ajunga sub stapanirea membrilor dinastiei de Habsburg. În perioada 1507-1848, cetatea a avut 33 de capitani supremi. A fost mult timp un centru important pe harta principatelor romanesti gazduind chiar, de cateva ori, sedintele Dietei Transilvaniei. Probabil ca cel mai important vizitator al cetatii a fost voievodul Mihai Viteazul. Soarta a facut ca, in urma pierderii luptei de la Miraslau, Mihai sa se adaposteasca pentru o vreme aici. Familia sa va ramane in cetate pana în anul 1601.


Ulterior Cetatea Fagaras a fost utilizata in diverse scopuri. O perioada speciala este cea cuprinsa între anii 1948 – 1960, cand a functionat ca inchisoare pentru detinutii politici ai regimului comunist. Ca urmare a acestui fapt in incinta sa a fost infiintat un
Muzeu al Rezistentei Anticomuniste din Romania. Din 1965 intregul
complex functioneaza ca muzeu, adapostind si Biblioteca Municipala.


http://www.brasovpress.ro/2012/06/04/cetatea-fagaras-un-colt-de-istorie-vie/


postare - Cristina David

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

ROMANIA la UNESCO - Prezenta tarii noastre la Conventia pentru Protejarea Patrimoniului Mondial

ROMANIA la UNESCO 
 
In urma cu 42 de ani , mai exact in anul 1972, Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura , a adoptat Conventia pentru Protejarea Patrimoniului Mondial .
Tara noastra a aderat la aceasta Conventie abia in anul 1990. In Romania se gasesc 31 de domenii (situri) protejate intre care singurul obiectiv natural este Delta Dunarii. Tara noastra ocupa astfel locul 42 intre cele 122 de  tari care fac parte din Conventie.


Toate celelalte obiective au fost luate in consideratie pentru importanta lor culturala.
Voi incerca sa prezint fiecare sit protejat de UNESCO in tara noastra care, cred eu (si cu siguranta nu sunt singura), merita mult mai multa "protejare" din parte acestei organizatii mondiale.


Printre domenii numaram Manastirile din Moldova , Centrul istoric Sighisoara, Bisericile din lemn din Maramures , Fortaretele (Cetatile) dacice din Muntii Orastiei, Manastirea Horezu (in stil brancovenesc) si satele cu biserici fortificate din Transilvania.

Insa doresc sa adaug, cu speranta si bucurie , ca pe lista de propuneri a acestei Conventii, din partea Romaniei mai sunt inca 14 domenii nationale.



http://www.cnr-unesco.ro/ro/patrimoniu.php


Manastirea Peri din Sapanta Maramures


Imagine din Delta Dunarii

Biserica fortificata de la Viscri



 Deşi este o ţară relativ săracă, România deţine valori pe care ţări cu renume nu le au. Când vine vorba să ne prezentăm ţara, vorbim despre bisericile noastre monumentale în a căror construcţie se îmbină, de atâtea sute de ani, măiestria artistului simplu, trăirile şi simbolurile populare, originalitatea. Despre România pot la fel de bine vorbi şi alte obiective cum ar fi Delta Dunării sau cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Datorită caracterului lor unic, aceste obiective figurează pe lista patrimoniului mondial.

 http://ziarullumina.ro/documentar/monumentele-romaniei-din-patrimoniul-mondial-unesco


Relativ la considerarea  taii noastra ca fiind saraca , tin sa subliniez faptul ca saracia nu consta in bogatiile subterane sau ale posibilitatii de a scoate economia din declinul la care a ajuns in prezent, ci in neglijarea acestor potente de catre conducerea actuala, dar si a conducerii precedente. Spre pierderi tot mai mari pentru tara si natiune.

articol postat de Cristina David

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

UNITED STATES OF EUROPE (23) ROMANIA BY LEONARD WELLS UK OCT.2011







ROMANIA vazuta prin ochii si mintea unui britanic


Leonard Wells , indragostit de principiul unei Europe unite face pe rand, prezentari tarilor care o alcatuiesc , intre care Romania.

Cu multa seriozitate si documentare la fata locului , acest britanic pasionat de studiul aprofundat al altor tari si culturi prezinta detailat (pentru un relativ scurt videoclip)  diverse aspecte privind viata , oamenii , istoria ,  starea de lucruri actuala in Romania inclusiv mijloacele de transport, si obiective turistice de mare interes si frumusete . El face referire la cultura , traditii, orase vechi, bogatii naturale si multe altele.  Este foarte interesant de urmarit acest filmulet alcatuit cu profesionalism si mult spirit de observatie.
Ii multumim domnului Leonard Wells pentru contributia lui la a a face Romania putin mai mult cunoscuta in fata celor care nu au vizitat-o inca sau poate nici nu stiu mare lucru despre ea. Apreciem preocuparea lui in acest sens si cuvintele pline de obiectivism , adeseori laudative prin care realizeaza acest lucru.

Thank you, sir !

Cristina David