Răsăritul
de soare văzut prin Crucea de pe Caraiman, monument proiectat de
arhitecții români Georges Cristinel și Constantin Procopiu la inițiativa
Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României.
Denumirea monumentului este Crucea Eroilor Neamului, dar popular este denumit Crucea de pe Caraiman, fiind trecut pe lista monumentelor istorice cu codul PH-IV-m-A-16887.
Monumentul din Bucegi închinat eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. La baza vârfului Caraiman se află orașul Bușteni .Crucea Eroilor de pe varful Caraiman reprezintă cea mai mare cruce din lume, ridicată la altitudinea de 2.291 m. Cel care a reuşit să omologheze recordul e fiul unuia dintre muncitorii care au lucrat ca voluntari la ridicarea crucii, în urmă cu 88 de ani.
Unele legende povestesc că acest monument s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria.
A fost inaugurat pe 14 septembrie 1928, de „Ziua Sfintei Cruci“.
Acest monument a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
Lucrările efective au fost executate de către Direcția de Poduri din cadrul C.F.R. prin secțiile L1 și L 5 din Sinaia. Proiectul de rezistență a fost întocmit de către inginerii Alfred Pilder și Teofil Revici, diriginte de șantier a fost Nicu Stănescu și șef de șantier maestrul V. Bumbulescu. Fondurile necesare construcției au fost obținute din diferite surse și prin donații de la firme particulare și instituții de stat.
Monumentul a fost confecționat din traverse metalice îmbinate prin nituire într-o rețea. Construcția propriu-zisă a fost realizată efectiv de către Societatea Cultul Eroilor, fiind mobilizați și un număr mare de tineri. Sculele, lemnul, piesele metalice componente și restul materialelor necesare au fost transportate cu trenul până la stația CFR Bușteni. De aici, o parte dintre traversele metalice și celelalte materiale de construcție a fost transportată de care cu boi pe ruta Bușteni – Sinaia – Vf. Păduchiosul – Vf. Dichiu – Platoul Bucegi – Vf. Caraiman, iar restul materialelor, cu funicularul Fabricii de Hârtie Bușteni. Funicularul a transportat piesele pe Valea Jepilor până în Cantonul Schiel – pe Platoul Bucegi, de unde au fost duse pe cărări înguste cu caii și măgarii până în vârful Caraiman.
Deoarece numărul căruțelor din zonă era insuficient, o bancă a acordat un credit cu dobândă mică pentru achiziționarea altora. Drumul era anevoios, o căruță neputând face într-o săptămână mai mult de două-trei transporturi. Pentru punerea la dispoziție a propriilor atelaje, căruțașii - dintre care memoria localnicilor păstrează și astăzi numele celor din familia Clinci, din Sinaia - erau plătiți cu bani, câteva brațe de fân și hrană.
Soclul crucii a fost realizat în anul 1930 din beton armat îmbrăcat în piatră de calcar fasonată și îngrijit rostuită, fiind construit la doi ani după sfințirea Crucii pentru o mai bună încastrare a ei, inițial aceasta fiind introdusă direct în stâncă.[necesită citare] Grinzile Crucii sunt confecționate din zăbrele, golurile dintre bare putându-se umple iarna cu zăpadă înghețată.
Iluminarea
La început iluminatul monumentului s-a făcut cu ajutorul unui generator de energie electrică (localizat în soclul din beton armat) și al 120 becuri de câte 500 W. În anul 1939, Crucea a fost racordată la sistemul energetic național. S-a renunțat astfel la generator ca sursă de iluminare și s-a apelat la sursa cu care era dotată stația complexă de la Coștila (2487 m), legătura făcându-se printr-un cablu subteran.
Până la instalarea regimului comunist în 1948, Crucea era aprinsă în noaptea de Sfânta Maria Mare (15 august), dar și de Înălțarea Domnului (sărbătoare cu dată variabilă, la 40 de zile după Învierea Domnului), când este și Ziua Eroilor.
În perioada regimului comunist, monumentul a fost amenințat cu mutilarea, un primar obedient regimului dorind să-i taie brațele și în vârful coloanei rămase să monteze o stea roșie.
Până în anul 1989 s-a tras un cablu electric, iar în anul 1991 s-a terminat de montat instalația electrică prin efortul Primăriei din Bușteni, al locuitorilor și al unor societăți comerciale, Crucea fiind din nou iluminată. Instalația electrică a fost vandalizată repetat de-a lungul timpului de către unii turiști care s-au cățărat pe Cruce și au spart becurile.
În anul 2003, instalația care lumina crucea s-a defectat. Pentru repararea instalației electrice, au lucrat echipe de salvamontiști care au fost nevoite să transporte în vârful muntelui sute de kilograme de materiale, în ciuda vântului și a temperaturilor deosebit de scăzute. Salvamontiștii au înlocuit mai multe zeci de becuri care nu mai funcționau, instalația fiind repusă în funcțiune în decembrie 2004 și racordată la energia electrica a orașului Bușteni.
Monumentul este în prezent în administrarea Consiliului Local al orașului Bușteni. Astăzi, odată cu lăsarea întunericului, Crucea de pe Caraiman este iluminată cu 300 de becuri de câte 500 W fiecare și poate fi văzută de la zeci de km depărtare, de pe Valea Prahovei. Există un nou proiect, care își propune să acopere Crucea Eroilor cu o vopsea fluorescentă, iar asupra ei să fie proiectat un spot laser.
Denumirea monumentului este Crucea Eroilor Neamului, dar popular este denumit Crucea de pe Caraiman, fiind trecut pe lista monumentelor istorice cu codul PH-IV-m-A-16887.
Monumentul din Bucegi închinat eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. La baza vârfului Caraiman se află orașul Bușteni .Crucea Eroilor de pe varful Caraiman reprezintă cea mai mare cruce din lume, ridicată la altitudinea de 2.291 m. Cel care a reuşit să omologheze recordul e fiul unuia dintre muncitorii care au lucrat ca voluntari la ridicarea crucii, în urmă cu 88 de ani.
Unele legende povestesc că acest monument s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria.
A fost inaugurat pe 14 septembrie 1928, de „Ziua Sfintei Cruci“.
Acest monument a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
Lucrările efective au fost executate de către Direcția de Poduri din cadrul C.F.R. prin secțiile L1 și L 5 din Sinaia. Proiectul de rezistență a fost întocmit de către inginerii Alfred Pilder și Teofil Revici, diriginte de șantier a fost Nicu Stănescu și șef de șantier maestrul V. Bumbulescu. Fondurile necesare construcției au fost obținute din diferite surse și prin donații de la firme particulare și instituții de stat.
Monumentul a fost confecționat din traverse metalice îmbinate prin nituire într-o rețea. Construcția propriu-zisă a fost realizată efectiv de către Societatea Cultul Eroilor, fiind mobilizați și un număr mare de tineri. Sculele, lemnul, piesele metalice componente și restul materialelor necesare au fost transportate cu trenul până la stația CFR Bușteni. De aici, o parte dintre traversele metalice și celelalte materiale de construcție a fost transportată de care cu boi pe ruta Bușteni – Sinaia – Vf. Păduchiosul – Vf. Dichiu – Platoul Bucegi – Vf. Caraiman, iar restul materialelor, cu funicularul Fabricii de Hârtie Bușteni. Funicularul a transportat piesele pe Valea Jepilor până în Cantonul Schiel – pe Platoul Bucegi, de unde au fost duse pe cărări înguste cu caii și măgarii până în vârful Caraiman.
Deoarece numărul căruțelor din zonă era insuficient, o bancă a acordat un credit cu dobândă mică pentru achiziționarea altora. Drumul era anevoios, o căruță neputând face într-o săptămână mai mult de două-trei transporturi. Pentru punerea la dispoziție a propriilor atelaje, căruțașii - dintre care memoria localnicilor păstrează și astăzi numele celor din familia Clinci, din Sinaia - erau plătiți cu bani, câteva brațe de fân și hrană.
Soclul crucii a fost realizat în anul 1930 din beton armat îmbrăcat în piatră de calcar fasonată și îngrijit rostuită, fiind construit la doi ani după sfințirea Crucii pentru o mai bună încastrare a ei, inițial aceasta fiind introdusă direct în stâncă.[necesită citare] Grinzile Crucii sunt confecționate din zăbrele, golurile dintre bare putându-se umple iarna cu zăpadă înghețată.
Iluminarea
La început iluminatul monumentului s-a făcut cu ajutorul unui generator de energie electrică (localizat în soclul din beton armat) și al 120 becuri de câte 500 W. În anul 1939, Crucea a fost racordată la sistemul energetic național. S-a renunțat astfel la generator ca sursă de iluminare și s-a apelat la sursa cu care era dotată stația complexă de la Coștila (2487 m), legătura făcându-se printr-un cablu subteran.
Până la instalarea regimului comunist în 1948, Crucea era aprinsă în noaptea de Sfânta Maria Mare (15 august), dar și de Înălțarea Domnului (sărbătoare cu dată variabilă, la 40 de zile după Învierea Domnului), când este și Ziua Eroilor.
În perioada regimului comunist, monumentul a fost amenințat cu mutilarea, un primar obedient regimului dorind să-i taie brațele și în vârful coloanei rămase să monteze o stea roșie.
Până în anul 1989 s-a tras un cablu electric, iar în anul 1991 s-a terminat de montat instalația electrică prin efortul Primăriei din Bușteni, al locuitorilor și al unor societăți comerciale, Crucea fiind din nou iluminată. Instalația electrică a fost vandalizată repetat de-a lungul timpului de către unii turiști care s-au cățărat pe Cruce și au spart becurile.
În anul 2003, instalația care lumina crucea s-a defectat. Pentru repararea instalației electrice, au lucrat echipe de salvamontiști care au fost nevoite să transporte în vârful muntelui sute de kilograme de materiale, în ciuda vântului și a temperaturilor deosebit de scăzute. Salvamontiștii au înlocuit mai multe zeci de becuri care nu mai funcționau, instalația fiind repusă în funcțiune în decembrie 2004 și racordată la energia electrica a orașului Bușteni.
Monumentul este în prezent în administrarea Consiliului Local al orașului Bușteni. Astăzi, odată cu lăsarea întunericului, Crucea de pe Caraiman este iluminată cu 300 de becuri de câte 500 W fiecare și poate fi văzută de la zeci de km depărtare, de pe Valea Prahovei. Există un nou proiect, care își propune să acopere Crucea Eroilor cu o vopsea fluorescentă, iar asupra ei să fie proiectat un spot laser.
Acces
La Crucea Eroilor Neamului se poate ajunge direct din Bucegi cu telecabina Bușteni-Babele (12 minute), sau urcând pe traseul turistic marcat Jepii Mici (4 ore/4 ore și jumătate; accesibil doar vara, interzis iarna). Se mai poate ajunge cu telecabina Peștera-Babele (8 minute), sau urmând traseul cu marcaje turistice de la Piatra Arsă (1 oră și jumătate), respectiv Vârful Furnica - Telecabina Cota 2000 (2 ore și jumătate), sau pe traseele turistice marcate de la cabana Omu.Traseele turistice montane cele mai accesibile turiștilor sunt cele de la cabana Babele pe creasta Caraimanului (1 oră și jumătate), sau de la cabana Caraiman pe traseul Brâna Caraimanului (45 de minute).
articol alcatuit de Cristina David
